Supa crema de vinete

18.02.2024

Complexitate: redusa

Timp preparare: 70- 75 minute

Ingrediente: (4 portii):

Vinete: 700- 800 gr. (3- 4 buc.)

Ceapa: 2 buc. medii

Usturoi: 5-6 catei

Ulei ( floarea soarelui sau de masline): 2 linguri

Unt: 50 gr.

Lapte: 500 ml.

Faina alba: 2 linguri 

Sare, piper macinat

Optional, pentru servit, se poate folosi ulei de masline, simplu sau aromatizat), sumac, boia de ardei (dulce, afumata sau iute), crutoane de paine prajita.

Mod de preparare:

Spalati bine vinetele sub jet de apa si intepati-le cu varful unui cutit pe toata suprafata lor.

Acoperiti o tava cu hartie de copt si asezati vinetele.

Coaceti vinetele in cuptor, 40- 45 minute, la 200°C, sau pana sunt bine coapte. Puteti coace vinetele si pe flacara 

aragazului sau pe gratar.

In timp ce vinetele se coc, curatati ceapa si usturoiul. Ceapa se toaca, nu foarte marunt, cateii de usturoi se taie felii.

Intr-o oala de 3l puneti untul si asezati oala pe foc mediu. Cand untul incepe sa se topeasca adaugati uleiul (pentru a evita 

arderea untului).

Cand untul s-a topit adaugati ceapa si presarati o lingurita rasa de sare. Sarea va forta ceapa sa se caramelizeze si sa isi 

patreze dulceata.

Cand ceapa incepe sa devina transparenta reduceti focul si adaugati cateii de usturoi. Amestecati usor timp de 2-3 

minute pentru ca usturoiul sa nu se arda.

Adaugati faina si amestecati bine, pana cand faina se omogenizeaza cu untul topit. Adaugati laptele, amestecand 

continuu, pentru a evita formarea cocoloaselor de faina.

Cand vinetele sunt coapte scoateti-le din cuptor. Indepartati coditele si taiati vinetele in jumatate. Cu ajutorul unei linguri 

scoateti pulpa vinetelor din coaja. Daca ati copt vinetele pe flacara sau pe gratar curatati-le de coaja.

Tocati vinetele coapte ca pentru salata de vinete. 

Adaugati vinetele tocate in oala si amestecati bine amestecul. 

Fierbeti timp de 10- 15 minute la foc mic.

Daca compozitia se ingroasa prea tare adaugati apa pana obtineti compozitia dorita.

Luati oala de pe foc si pasati folosind un mixer vertical sau un blender pana obtineti o consistenta cremoasa.

Fierbeti supa, la foc mic, amestecand continuu, pana da din nou in clocot, acoperiti cu un capac, si mai fierbeti 2-3 minute 

la foc mic.

Condimentati cu sare si piper proaspat macinat, dupa gust.

Se serveste, fierbinte, stropita cu ulei de masline, crutoane de paine prajita si condimentata cu sumac sau alte condimente 

preferate. (Boia de ardei dulce, afumata, iute, chili, etc...).

Pofta buna!




Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți